În ceea ce priveşte afirmaţiile făcute de preşedintele USL, Crin Antonescu, în conferinţa de presă de astăzi de la Timişoara sunt nevoit să fac următoarele precizări:

- În cursul lunilor februarie şi martie am fost la Bucureşti, la mai multe întâlniri cu domnii Victor Ponta şi Crin Antonescu.

- În ceea ce priveşte persoana mea discuţiile au vizat, în principal, candidatura mea la Primăria Municipiului Timişoara din partea USL. Dată fiind situaţia juridică a PNŢCD, domnul Crin Antonescu a avansat varianta înscrierii mele în Partidul Naţional Liberal, lucru pe care l-am refuzat categoric.

- Urmare a refuzului meu, mi s-a propus să candidez ca independent la Primăria Municipiului Timişoara, cu susţinerea USL, iar membrii PNŢCD din Timişoara să se înscrie în PNL şi să candideze pe listele lor, lucru pe care, de asemenea, l-am refuzat categoric.

- L-am întrebat pe domnul Crin Antonescu dacă la nivelul organizaţiilor PNL şi PSD din judeţul Timiş sunt cunoscute intenţiile sale în ceea ce priveşte eventuala mea candidatură din partea USL. Mi s-a răspuns că acest lucru nu are importanţă, deoarece la centru se decide cine va fi candidatul USL în Timişoara.

- Este adevărat că, ulterior, mi s-a propus ca variantă şi să candidez la preşedinţia Consiliului Judeţean Timiş, lucru pe care, de asemenea, l-am refuzat.

- Nu ţin minte ca domnul Antonescu să-mi fi spus vreodată că este nevoie de un om nou la conducerea Primăriei Municipiului Timişoara, la fel cum nu s-a discutat niciodată despre o eventuală candidatură a mea pentru Parlament. Ceea ce liderii PNL au dorit, de fapt, a fost ca eu să candidez din partea USL prin absorbţia PNŢCD de către PNL la nivelul judeţului Timiş. Acesta a fost momentul în care negocierile noastre au luat sfârşit, deoarece nu am putut să accept pierderea identităţii PNŢCD de dragul susţinerii USL, transformând membrii PNŢCD în traseişti politici.

- Pe cale de consecinţă, noi am menţinut alianţa pe care o aveam la nivelul judeţului Timiş din anul 2008, alianţă din care PNL s-a retras pentru a se alătura PSD şi PC.

Preşedinte PNŢCD Timiş,

Gheorghe Ciuhandu

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, legea lustraţiei, care impune restricţii ale unor drepturi pentru o perioadă de cinci ani persoanelor care au ocupat diverse funcţii în regimul comunist, relatează Mediafax.

Proiectul de lege a fost adoptat de plenul Camerei cu 167 “pentru” şi patru abţineri, în absenţa opoziţiei.

Comisiile parlamentare au întocmit, marţi dimineaţă, raportul la proiectul de lege, aceasta intrând în regim de urgenţă în dezbaterea plenului.

Comisiile juridică şi pentru drepturile omului au adoptat mai multe modificări la Legea lustraţiei, acestea definind mai clar persoanele care au făcut parte din regimul represiv comunist, pentru a se pune de acord cu Decizia Curţii Constituţionale, care a constatat neconstituţionalitatea unor articole din forma veche.

Proiectul prevede, printre altele, că vor fi lustrate persoanele care au avut funcţii politice de conducere retribuite de PCR, în aparatul central, regional, raional, al Partidului Muncitoresc Român, membrii şi membrii supleanţi ai Comitetului central al PCR, membri ai Consiliului de stat, de miniştri, directorii de editură.

La dezbaterile în plen, deputaţii au decis, la propunerea deputatului UDMR Mate Andras Levente, introducerea procurorilor comunişti în categoria personalelor lustrate.

“După 22 de ani, nu pot accepta ca un fost procuror comunist care a făcut poliţie politică, care a persecutat oameni până în ’89 să poată accede în Parlament, să fie miniştri sau să conducă consilii judeţene, consilii locale”, a afirmat Mate Andras Levente, adăugând că face această propunere pentru că nu poate să reziste rugăminţilor în genunchi ale unui domn condamnat pe nedrept şi a stat 8 ani în închisoare.

Liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, a propus, la rândul său, să fie scoşi din legea lustraţiei cei care au făcut parte din conducerea UTC. Mate Andras Levente a spus că grupul UDMR nu poate fi de acord cu această propunere, dar, în final, deputaţii au decis, prin vot, ca cei care au fost în conducerea UTC să nu fie lustraţi.

Mai mulţi deputaţi au susţinut, la dezbaterile generale, această lege, considerând că ea trebuia adoptată în urmă cu 10 ani.

Camera Deputaţilor este for decizional în legătură cu această o lege organică Camera Deputaţilor este for decizional.

Sursa: Romania Libera

Azi, 28 ianuarie 2012, se împlinesc 20 de ani de când Corneliu Coposu putea să dea lovitura de stat. N-a făcut-o! Iliescu spunea că i s-a pus ‘sula în coaste’. Putea să i se pună sistemul guler. Seniorul avea peste 100.000 de oameni pe străzi. Muşcam din buze şi priveam la televizor, din îndepărtatul loc al devenirii mele: Timişoara.

foto: Emilian Săvescu

Putea să o facă. Nu a făcut-o! De cel puţin cinci ori l-am întrebat. De ce nu aţi facut-o? Şi de fiecare dată m-a apostrofat. Mă enervez şi mă duc să caut primul meu interviu făcut cu el, în 2 februarie 1990. Eram un ţânc venit de la margine de Românie. I-am solicitat la sediu un interviu. Mi-a replicat că ar fi o onoare să cinăm împreună. Eu l-aş fi onorat? Eram imberb şi plin de prejudecăţi. Mie mi-a făcut onoarea.

Cum am ajuns prima oară în Casa lui Coposu?
Aşa am ajuns prima oară în Mămulari. Mi-au fost prezentate surorile şi casa sa scăpată de furia demolărilor. Dialogul s-a purtat până la 5 dimineaţă. Pierdusem şi trenul. Mi se făcuse foame. Nu mai aveam nici ţigări. Am fumat din Kent-urile lui şi am mâncat o bucăţică din singura mâncare pe care o avea în casă. O bucată de salam. “Ştiţi, domnule Ghilezan, noi suntem o familie săracă”. Dar ce merite aveam eu să pătrund în intimitatea unui om mai înalt decât istoria? Am luat de jenă doar o felie, deşi eram mort de foame. În zece ore, Omul a reuşit să mă seducă pentru întreaga viaţă. Cum a putut să fie atât de convingător, nici după anii de Psihologie nu am înţeles.
La venirea Regelui Mihai la Bucureşti în Dumnezeieştile zile de Paşti 1992, câţiva tineri de la organizaţia muncitorească a PNŢCD mă tot băteau la cap să plecăm să dăm asaltul total asupra Cotroceniului. ŞI eram aproape un milion. Tot Corneliu Coposu ne-a oprit. Poate, dacă ne lăsa să ne facem nebunia, altfel priveam azi lucrurile. Noi, la fel ca el, nu aveam ce pierde. Însă, principiile sale democratice ne-au ţinut cu arma la picior. Şi ce chef de revoluţie aveam. Mai ales că veneam cu o licenţă de revoluţie de la Timişoara si voiam si eu doctoratul. Mai bine clipea şi ne lăsa să ne facem damblaua.

Sursa: mariusghilezan.ro

Acestea au fost cele „zece porunci” pe care Ion Raţiu le-a prezentat la primul Congres al Uniunii Mondiale a Românilor Liberi, congres desfăşurat la Geneva, în 1984

1. Fii mândru ca eşti român. Afirmă-te întotdeauna ca atare. Suntem un popor nobil, vechi. Civilizaţia are rădăcini adânci în pământul ţării noastre.

2. Afirmă-ţi dragostea pentru patrie de câte ori ai ocazia. Nu pentru că eşti şovin, ci pentru că doreşti să serveşti pe cei rămaşi acasă.

3. Apără drepturile poporului român în totalitatea lui: nu regăţeni, transilvăneni, basarabeni, bănăţeni, timoceni, aromâni, sau megleniţi. Toţi suntem români.

4. Ajută-ţi compatrioţii: din mai puţinul ce ai, dă-ţi tainul; nu-l precupeţi.

5. Susţine instituţii româneşti din diaspora oricât de modeste şi imperfecte ar fi.

6. Nu critica niciodată, nici măcar „prieteneşte“, pe românul care se străduieşte să apere sau să promoveze cauza naţională. Fă tu mai bine.

7. Nu aduce nici o critică, nici măcar „constructivă“ semenului tău care luptă. Critica ta să se afirme prin faptă; făcând mai mult şi mai bine decât face el.

8. Fii totdeauna conştient că gelozia, invidia şi calomnia constituie ultimul refugiu al omului frustrat şi slab care nu mai are nici ţară şi nici poziţie în societate. Nu te lăsa pradă acestor sentimente inferioare.

9. Opune-te numai celor care guvernează la Bucureşti pentru că ei siluiesc voinţa poporului român. Opoziţia faţă de eforturile altor patrioţi români este irosire de energie.

10. Fă ceva pozitiv pentru ţara ta, pentru ţara din care te tragi şi pentru compatrioţii tăi, oricât de modest sau neînsemnat; dar fă-o în fiecare zi.

1873 — S-a născut Iuliu Maniu, lider al Partidului Naţional Ţărănesc (1926–1933; 1937–1947), prim-ministru al României. După un proces înscenat, acuzat de complot împotriva statului, este condamnat la închisoare şi întemniţat la Sighet unde moare (d. 5 februarie 1953).

Iuliu Maniu s-a născut la 8 ianuarie 1873 în localitatea Bădăcin, comuna Pericei, pe atunci în comitatul Sălaj, fiu al lui Ioan și Clara Maniu. Tatăl său, Ioan Maniu (1833–1895), a crescut în casa unchiului, Simion Bărnuțiu, urmând studiile juridice la Pesta și Viena. În 1865 s-a căsătorit cu Clara, fiica preotului vicar greco-catolic Demetriu Coroian, cu care a avut 5 copii: Cassiu, Iuliu, Sabina, Cornelia și Elena. Clara Maniu a decedat în data de 29 iulie 1929. Înmormântarea ei a fost oficiată la Bădăcin de episcopul Iuliu Hossu.

Cariera politică

În Imperiul Austro-Ungar

Și-a început cariera politică în cadrul Partidului Național Român din Transilvania. Debutează totodată ca membru, iar apoi președinte al Societății Academice „Petru Maior”, fiind cooptat în 1897, la numai 24 de ani, în Comitetul de conducere al PNR. În Monarhia Austro-Ungară, a fost ales în 1906 deputat în Parlamentul din Budapesta, ca și deputat la Vințu de Jos, comitatul Arad, activitatea sa parlamentară dezvăluindu-i curajul și intransigența. Pe 22 mai 1906 ține primul său discurs în Dieta de la Budapesta.

În iunie 1915 este încorporat în armata austro-ungară și trimis pe frontul italian, de unde a dezertat în 1918, întorcându-se la Arad. Împreună cu personalități de primă mărime ale mișcării naționale românești din Transilvania și ale Partidului Național Român, precum viitorul cardinal in pectore greco-catolic, Iuliu Hossu, Gheorghe Pop de Băsești, viitorul patriarh Miron Cristea și alții, Iuliu Maniu a participat hotărâtor la unirea Transilvaniei cu Vechiul Regat. Imediat după întoarcerea din Italia, Maniu este trimis la Viena pentru a negocia drepturile minorității române din Transilvania, înființând la 30 octombrie 1918 la Viena, Consiliul Național al Românilor din Transilvania. Sosește la Arad pe 14 noiembrie 1918, unde pune capăt negocierilor dintre CNR și Oszkar Jaszi, reprezentantul Budapestei, prin deciderea ruperii Transilvaniei de Austro-Ungaria, spre unire cu restul teritoriilor românești (Vechiul Regat).

Face parte dintre organizatorii Marii Adunări de la Alba-Iulia, din 1 decembrie 1918, unde se va decide unirea Transilvaniei cu Regatul României. În cuvântarea pe care a ținut-o cu ocazia Adunării naționale de la Alba Iulia, Maniu a spus: „Privim în înfăptuirea unității noastre naționale ca la un triumf al libertății românești”. Pe 2 decembrie 1918 este ales în funcția de președinte al Consiliului Dirigent al Transilvaniei, funcție echivalentă cu cea de guvernator, îndeplinind totodată și funcția de ministru de interne.

În Regatul României

După dizolvarea Consiliului Dirigent la 4 aprilie 1920, de Guvernul Alexandru Averescu, relațiile dintre Iuliu Maniu și politicienii din București s-au înrăutățit. Acuzând favorizarea PNL și împingerea intelectualității ardelene într-un con de umbră, Maniu a refuzat să voteze Constituția din 1923, considerând-o prea centralistă și invocând chestiuni de principiu. Partidul Național Român din Transilvania a reclamat prin vocea lui Iuliu Maniu faptul că modificarea Constituției din 1866 putea fi făcută doar prin alegerea unei Adunări Constituante, așa cum era prevăzut la art. 128. În loc să procedeze astfel, guvernul condus de Ion I. C. Brătianu a profitat de faptul că PNL-ul câștigase alegerile din martie 1922, și nevrând să riște alegerea unei constituante, a pus Senatul și Camera Deputaților să voteze la 26 martie respectiv 27 martie 1923 o nouă constituție, folosindu-se astfel de majoritatea de care dispunea în Parlament.

Alegătorii din martie 1922 nu-i învestiseră pe cei pe care i-au ales cu dreptul de a modifica Legea Fundamentală, ci aleseseră un parlament obișnuit, cu puteri obișnuite, care trebuia să se supună prevederilor Constituției, nefiind deasupra ei. Așadar nici nu se poate vorbi despre un „vot în constituantă”, căci nu a existat o constituantă, ci parlamentul a fost deturnat și instrumentalizat să facă ceva ce nu intra în competența și atribuțiunile sale. De aceea Maniu nu a recunoscut Constituția din 1923, afirmând că ar fi nulă de drept, ea neprovenind de la o adunare abilitată. În mai multe rânduri Iuliu Maniu a reclamat faptul că noua constituție nu ar fi făcut nimic altceva, decât să cimenteze oligarhia din Vechiul Regat, oligarhie aflată sub influența PNL-ului.

Iuliu Maniu nu a participat la încoronarea regelui Ferdinand și a reginei Maria la Alba-Iulia, ceremonia fiind monopolizată de ierarhii ortodocși, deși o mare parte a românilor din Transilvania erau la acea vreme greco-catolici. Diverși autori din epocă au pus aceste acțiuni pe seama orgoliului lui Maniu, fără să analizeze cauzele mai profunde ale atitudinii sale.

Partidul Național Român din Transilvania s-a unit în 1926 cu Partidul Țărănesc al lui Ion Mihalache, constituind Partidul Național Țărănesc. Iuliu Maniu a fost președinte al partidului (1926–1933 și 1937–1947) și de trei ori prim-ministru al României între 1928 și 1933.

Pentru a aduce PNȚ la putere, Maniu s-a implicat în organizarea unor proteste publice împotriva guvernelor PNL (manifestațiile din mai 1928) și a plănuit efectuarea „Marșului asupra Bucureștiului”, un marș al țăranilor ardeleni la București, după modelul Marșului asupra Romei al lui Mussolini. Va reuși obținerea unei majorități favorabile PNȚ, în urma alegerilor din decembrie 1928,[4] din nefericire prima guvernare țărănistă a avut loc în perioada marii depresiuni economice, iar programul lui Maniu nu a putut fi implementat.

În plan extern a colaborat cu lordul Rothermere, fervent susținător al revizuirii tratatului de la Trianon și a frontierelor româno-ungare. A căutat reîntronarea lui Carol Caraiman, sub anumite condiții, cu care acesta a fost de acord. În cadrul acestor înțelegeri a intrat și plănuita încoronare a lui Carol la Alba Iulia, pentru care manifestele au fost imprimate în Ungaria. Întreaga acțiune a fost dejucată de serviciile române de informații, care au obținut de la guvernul englez expulzarea lui Carol din Marea Britanie (unde acesta astepta desfășurarea evenimentelor). Carol a fost în cele din urmă adus în 1930 pe tronul României tot cu ajutorul lui Maniu. În schimb, Carol a dus imediat o politică proprie, nu a mai recunoscut cele promise (că-și va relua căsnicia cu regina Elena, mama regelui Mihai ș.a.) și l-a înlăturat pe Maniu rapid de la guvernare.

S-a opus înființării în 15 decembrie 1938 a Frontului Renașterii Naționale, care dădea startul unipartidismului român. După eșecul politicii lui Carol al II-lea și pierderile teritoriale din 1940, Maniu a refuzat colaborarea cu regimul instalat la 6 septembrie 1940 și a celui postlegionar.

Perioada comunistă

În ultimul deceniu al vieții sale, Maniu a fost implicat în politică ca un opozant al regimului lui Ion Antonescu, fără să se implice în actul de la 23 august 1944; după această dată, Maniu a luptat împotriva preluării țării de către comuniști, proces pe care refuzase să-l accepte, încrezător peste măsură în sprijinul marilor puteri occidentale. Iuliu Maniu a fost ministru secretar de stat în guvernul Sănătescu (23 august 1944 — 4 noiembrie 1944).[5] S-a opus instalării guvernului Groza la 6 martie 1945, protestând mereu împotriva încălcării democrației, inclusiv prin memorii adresate puterilor occidentale. A obținut, alături de PNȚ, o victorie zdrobitoare în alegerile din 19 noiembrie 1946, rezultate eliminate însă prin falsificarea alegerilor de comuniști.

În urma înscenării de la Tămădău a fost arestat la 14 iulie 1947 de autoritățile comuniste și judecat pentru „înaltă trădare” în procesul început la 29 octombrie 1947. Prin sentința dată la 11 noiembrie 1947, Iuliu Maniu era condamnat la închisoare pe viață. Este trimis la penitenciarul din Galați, pe baza ordinului de arestare 105.515/27 noiembrie 1947. În august 1951 este transferat împreună cu Mihalache și alți național-țărăniști la Sighet. Iuliu Maniu s-a stins din viata la 5 februarie 1953 la Sighet, cadavrul său fiind aruncat într-o groapă din Cimitirul Săracilor, de la marginea orașului Sighet.

Iuliu Maniu a fost unul din cei mai importanți oameni politici dintre cele două războaie mondiale. Victimă a regimului comunist din România, Iuliu Maniu a întruchipat pentru mulți români, în timpul anilor grei ai dictaturii comuniste, simbolul speranței și al dorinței de libertate.

Iuliu Maniu și-a petrecut copilăria la Șimleu Silvaniei și Bădăcin, a urmat școala primară la Blaj, absolvind apoi liceul calvin din Zalău. A efectuat studii universitare la Cluj (Facultatea de Drept — 1891–1896), Budapesta și Viena, unde a devenit doctor în drept în anul 1896. Revenit în Transilvania, s-a stabilit la Blaj, unde și-a început activitatea de avocat al Bisericii Române Unite cu Roma, mitropolia din Blaj (1898–1915).

Imnul lui Maniu

Acest imn a fost scris în 1986 de un grup de aproximativ 16 tineri din Bădăcin în frunte cu Pop Ioan și intonat pentru prima dată în jurul datei de 5 februarie 1986, atunci când se împlineau 33 ani de la moartea lui Iuliu Maniu.

Îl simt cum mai vine
Mai vine pe acasă,
Îl vad cum se așează
Cu satul la masă,
Și-și varsă durerea
Sădind-o în noi —
Generații ca mine,
Ca tine, ca voi.

Ref: Să cântăm despre Iuliu
Despre „Sfinx” să cântăm,
Toata lacrima noastră
Pentru el s-o vărsăm.

Dragii mei prin menire
Ne-e dat sa-l spălăm
De minciuni și de vorbe,
În noi sa-l schimbăm.
În mormânt să-i găsim —
Cum mormânt și-a dorit!
În pământul natal,
În pământul iubit.

De azi înainte generații vin,
Pentru tine, Iuliu,
„Sfinx” de Bădăcin,
Și-ți aduc ofranda
Și respect sincer
Țara românească
Îngerii din cer.

Presedintele Traian Basescu a sustinut la Congresul Partidului Popular European, ca Romania nu poate accepta o Uniune Europeana cu “doua categorii de state”, fiind puternic afectata atat de deciziile luate la nivelul zonei euro, cat si de lipsa acestora. “Solutia pentru criza este sa ramanem uniti”, a spus presedintele roman.

Via www.youtube.com

PNŢCD cere Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, PF Daniel, condamnarea publică a abdicării Regelui Mihai printr-o decizie a Sfântului Sinod, pe motiv că autorităţile comuniste au rupt la 30 decembrie 1947 un legământ consfinţit de către Biserică.

Biserica are datoria sfântă să lupte pentru biruinţa adevărului, dreptăţii şi binelui în lupta cu minciuna, nedreptatea şi răul.
Pe data de 30 decembrie s-au împlinit 64 de ani de la aşa-zisa abdicare a Regelui Mihai, proclamarea formei de stat republicane şi deplina instaurare a sistemului comunist în România. Acest eveniment important din istoria ţării a avut nefaste consecinţe politice, sociale, economice, morale şi juridice. Sistemul izolaţionist al regimului comunist a determinat o gravă înapoiere faţă de restul lumii civilizate, iar regimul totalitarist a încălcat toate libertăţile fundamentale.

Abdicarea Regelui Mihai este un act lovit de nulitate şi pentru că populaţia României nu a fost consultată în legătură cu schimbarea formei de stat. Orice act realizat sub presiunea vreunui şantaj este considerat nul din punct de vedere juridic, iar demisia regelui a fost şantajată cu executarea a peste 1.000 de studenţi anticomunişti. Legiferarea abdicării regelui şi proclamării republicii (reprezentată de Legea 363) nu a întrunit în Parlament nici măcar cvorumul de şedinţă.

Din punct de vedere religios, în faţa Divinităţii, Mihai I a fost uns şi binecuvântat de către Biserică în calitate de rege al României, iar acest act reprezintă un legământ sacru care a fost desfiinţat de teroarea ocupaţiei bolşevice.

Mai bun sau mai putin bun (fiecare le stie pe ale sale), 2011 se apropie de sfarsit. Va dorim sarbatori fericite, un Craciun linistit alaturi de cei dragi si un an 2012 macar un pic mai bun decat anul ce sta sa plece!
Via pntcd-mizil.blogspot.com

Ultimele ganduri ale lui Ion Diaconescu catre PNTCD: “Daca pot, dau si farama de sufletel pentru a salva partidul”. Ultimele ganduri ale seniorului taranist Ion Diaconescu cu privire la partidul sau de suflet priveau reunificarea partidului
Via stiri.kappa.ro

Un studiu cantitativ al Pew Forum despre creştinii din lume. Creştinii formează aproape o treime din populaţia lumii. Aceasta a fost una din concluziile unui raport publicat luni de organizaţia Pew Forum despre Religie şi Viaţa Publică.
Via inliniedreapta.net