Chiar şi după ce instanţa de judecată a respins plângerea lui Miluţ, acesta nu a renunţat, revenind cu o nouă plângere.
Situaţia dificilă din PNŢCD, cauzată de ambiţiile fostului lider al partidului, Marian Miluţ, este departe de o rezolvare. Pe rol sunt nouă procese, miza fiind recunoaşterea conducerii partidului, aleasă la congresul din august 2008. Printre altele, Miluţ i-a acuzat pe unii ţărănişti care au participat la congresul din 2008 că au falsificat semnăturile. Împotriva acestei acuzaţii s-a dispus neînceperea urmăriirii penale. Miluţ insistă, însă, astfel că acum cercetările vor continua în acest caz, pentru a se lua declaraţii de la alte trei (!) persoane care au votat la acel congres. Partidul rămâne în continuare blocat, situaţia acestuia nefiind încă elucidată în justiţie.
Iată ce spune despre această situaţie Viorel Sasca, prim-vicepreşedinte al PNŢCD Timiş: “Săptămâna trecută am fost la Sighetu Marmaţiei, unde a fost o şedinţă a BNC şi comemorarea morţii lui Iuliu Maniu. În cadrul BNC s-a analizat situaţia partidului şi BNC doreşte să transmită tuturor membrilor şi simpatizanţilor că ne vom lupta pentru readucerea partidului în prim-planul vieţii politice. Nu intenţionăm să ne lăsăm dizolvaţi în nici un partid. Dorim colaborare pe bază de alianţe electorale sau politice şi, în primul rând, să semnăm o alianţă electorală cu PNL.
Din păcate, pe data de 5 am avut şi o veste proastă. În urma reclamaţiei lui Marian Miluţ, care ne acuza de falsuri la congresul nostru din august 2008, s-a dat NUP. Au fost intervievaţi 35 de membri d-ai noştri, dintre care unii oameni în vârstă, care au făcut puşcărie, cum este dl Emil Sebeşan, din Timişoara sau dl. Ion Corniţă, de la Bacău, care a făcut puşcărie chiar în închisoarea din Sighetu Marmaţiei, fiind puşi într-o situaţie penibilă. După ce procurorul de caz a dat NUP, prim-procurorul Ban Cristian revine, în 5 februarie şi anulează NUP-ul, cerând să se continue cercetările pentru trei persoane, care nu au fost găsite. Despre unul ştiu că e plecat în Austria pentru că este din Caraş-Severin, iar eu, fiind responsabil de acea zonă, ţin legătura cu preşedintele de acolo şi el mi-a spus că persoana respectivă e plecată din ţară. Un nou procuror a primit sarcina ca până pe 15 martie să îi chestioneze pe cei trei. În plângerea lui Miluţ, făcută după ce s-a dat NUP, se mai spune că „soluţia a fost pronunţată în urma intervenţiilor politice realizate de Sârbu Radu.” Prim-procurorul Mihai Ban răspunde la aceasta: „afirmaţia (…) nu poate fi privită decât ca o speculaţie lipsită de acoperire în fapt şi o acuză nedreaptă totodată la adresa organelor de urmărire penală care au desfăşurat o activitate deosebit de complexă în desfăşurarea anchetei.”
Deci, dl Miluţ, deşi cei care au anchetat şi-au dat seama că nu e vorba de nici un fals, a reintervenit. Rezultatul e prelungirea situaţiei. Avocaţii noştri spun că o asemenea situaţie nu au întâlnit în toată carierea lor: ca, după un an de investigaţii, să mai fie chemaţi trei oameni, de parcă în cei trei oameni ar sta tot partidul. S-ar putea ca, în acest fel, să ne scoată în afara peisajului politic. Dacă noi nu vom reuşi într-un an de zile să fim recunoscuţi ca persoană juridică, să ni se recunoască conducerea, nu vom mai putea să depunem liste pentru alegerile din 2012. Probabil că acesta e şi scopul unora. Am ajuns la nouă procese cu dl Miluţ. Am ratat, până acum, trei alegeri: cele europarlamentare, cele parlamentare şi cele prezidenţiale. Eu sper ca justiţia să îşi facă datoria. În mod normal aceste procese trebuie judecate cu celeritate.”
Din păcate justiţia este întârziată şi de presiunile puterii, dornice să înghită PNŢCD.