Citiţi Dreptatea, tribună de luptă împotriva comunismului !

Interviu cu Doina Basca, editor la Dreptatea in anii ’90. Fostul editor rememoreaza atmosfera anilor de inceput ai acestui ziar.

Din ianuarie 1990 aruncasem ingineria in pod si traiam cu intensitate aventura jurnalistica de la „Dreptatea“, cotidianul national taranist, sub privirea atenta si uneori amuzata a minunatului sef de gazeta Paul Lazarescu. Ginditor politic si om de cultura profund, martir din generatia lui N. Carandino sau L. Kalustian, prizonieri de constiinta trecuti prin inchisorile comuniste, Paul Lazarescu indraznea sa scoata primul ziar impotriva comunismului intr-o lume care incet, incet se dezmeticea. Eram colega cu Gilda Lazar, Serban Madgearu, Eugen Mihaescu, Dora Mezdrea, Lucia si Sorin Stefan, ca sa pomenesc doar pe citiva din redactia „Dreptatii“ – o echipa mica, dar voinica, de profesionisti si diletanti entuziasti carora directorul Paul Lazarescu ne instilase o doza zdravana de disciplina si de dedicatie. Mi-aduc aminte ca in ’90 speranta era palpabila si ne unea, aparusera oameni politici croiti din alta stofa, precum Ion Ratiu si Corneliu Coposu. Cum sa-i spun dlui Paul Lazarescu ca Ion Ratiu mi-a aruncat manusa cu editarea unui nou ziar? Mi-am luat inima in dinti si i-am povestit. Si i-am povestit si cum bunii mei prieteni Dan si Mioara Caragea imi vorbisera despre „Il Populo“, cotidianul portughez care a schimbat climatul politic in Portugalia si a readus tara in familia democratiilor europene. Elegant, Paul a inteles ca mi se insurubase bine ideea in cap si m-a pastrat sub obladuirea lui, dar mi-a lasat timp sa visez; ziua scriam pentru pagina externa a „Dreptatii“ si seara impreuna cu prietenii si colegii mei am inceput sa schitam cu creionul in mina ziarul dlui Ratiu. Si nu numai cu creionul in mina. Ion Ratiu adusese o armata de Mac-uri si mult asteptata tipografie comandata pe coasta de vest a Americii tocmai sosise. Intr-o dimineata de aprilie am scos cu Stefan Mamulea, un geniu in computere, prima gazeta scrisa si paginata integral pe calculator. Primul pariu cu mine insami il cistigasem. Am stiut din clipa aceea ca voi putea scurtcircuita Casa Scanteii si voi putea publica independent. Dar baietii cu ochi albastri au inteles si ei acest lucru si au inceput lungile sicane si infiltrari administrative care sa-l impiedice pe Ion Ratiu sa-si utilizeze propria tipografie. Nici macar cistigarea alegerilor din mai ’90 nu i-a potolit, ba din contra.

Si dupa mineriada?
Dupa mineriada din iunie, „Dreptatea“ a ramas fara redactie, dar Paul Lazarescu nu s-a lasat intimidat si ne-a mobilizat sa facem ziarul pe genunchi, in doua camere de hotel la Athenee Palace. Ceea ce nu te omoara te intareste. Casa lui Ratiu a fost devastata, Ion Ratiu agresat, dar tipografia a scapat. Nici Ratiu nu se lasa intimidat, ba, mai mult, se hotareste sa-l aduca pe Brian Jones, un editor de la „The Guardian“, ca sa ne asiste profesional pentru pornirea ziarului. Intre timp am inceput sa caut un director cu greutate, cum era N. Carandino, pe frontispiciul „Dreptatii“. Ma duc cu dl Ratiu la Cluj sa-i propunem lui Adrian Marino sa fie directorul ziarului. Marino promite sa se gindeasca. P.M. Bacanu, alta victima a mineriadelor, reuseste sa ia din SUA o tipografie pentru „Romania libera“ cu ajutorul Departamentului de Stat si al unei fundatii pentru democratie. In august ’90 reusesc si eu sa ajung la Washington DC si sa obtin de la aceeasi fundatie abonament la agentia de stiri United Press International pentru viitorul ziar. Era al doilea pariu cistigat: stiri nefiltrate de Rompres.

Cum a ajuns Cotidianul „cel mai frumos cotidian“?
Inapoi la Bucuresti, intr-o dimineata, Brian Jones vine cu mine la Casa Presei Libere (fosta Scanteii), unde paginam si scoteam „Dreptatea“. Dupa 10 ore de argumentat si negociat, am iesit cu „Dreptatea“ tiparita asa cum am vrut si cu o mare bila alba de la Brian pentru felul cum m-am descurcat cu tipografii. Se pare ca Ion Ratiu a avut in vedere mai multi potentiali editori si, abia dupa ce Brian Jones mi-a dat foc verde, m-a ales pe mine. Dar eu habar n-am avut si am construit linistita mai bine de un an, am mobilizat si am angajat o miniarmata de scriitori, jurnalisti ca Irina Negrea, Margarita Geica, Serban Madgearu, tandemul Tasnadi-Claudiu Doltu pentru economic, reporteri precum Cristi Crisbasan, Cristian Rautu sau Lucian Gheorghiu si tehnoredactori. Ma amuz si acum cind Brian imi povesteste cum il tratam ca asistent. Dar publicarea unui ziar nu e pentru cei slabi de inima, si Brian a apreciat probabil determinarea si ochelarii mei de cal si nu mi-a declarat rolul sau real ca sa nu ma demobilizeze. Adevarul este ca i-am prezentat o echipa de prima mina, netestata ca ziaristi, dar scolita si extrem de talentata, cu care a fost o bucurie sa lucram. Din echipa a facut parte arhitectul Cornel Chirvai, care a desenat capul ziarului, cu casete si o superba rezolvare grafica a fontei pentru Cotidianul, cu globul care traverseaza C-ul, numerotarea eleganta a paginilor si caseta redactionala, designul lui permitind ziarului sa creasca organic de la 4 la 8 si 12 pagini si sa fie premiat in 1996 drept Cel mai frumos cotidian. Aveam deja doi ani de experienta in desktop publishing intre 1987 si 1989 si un mic comando de inginere si matematicieni talentati si gata familiarizati cu softurile de publicare si dispusi sa-si riste joburile la stat si sa mearga pe mina mea. Printre ei s-a distins Carmen Arbanas, poate cel mai talentat si mai inventiv designer de pagini pe care i-am cunoscut, care a absorbit ca un burete toata stiinta lui Brian Jones si ulterior a combinat-o cu tehnoredactarea modulara adusa de Bob Caldwell, pastrind in acelasi timp o unitate de stil care a marcat Cotidianul pina la sfirsitul anilor ’90. Plecarea lui Dan si a Mioarei Caragea in Portugalia in ajunul publicarii Cotidianului a fost o mare lovitura, dar din fericire i-au adus pe Dan C. Mihailescu si pe Tania Radu sa faca suplimentul „Litere Arte Idei“, care a aparut desenat minunat de D. Ciubotariu si a fost de la inceput bijuteria de luni a ziarului-mama. Ca si „Alfa si Omega“ lui Costion Nicolescu, sau „Alternativa“ lui Paul Lazarescu, „Arhiva“ lui Marin Bucur, suplimente despre care ati pomenit in numerele festive anterioare.